"Ce reprezinta pictura sunt ideile si sentimentele noastre."

Nascut in Belgia, in localitatea Lassines, la 21 noiembrie 1898, René François Ghislain Magritte este unul dintre cei mai importanti pictori suprarealisti ai veacului.

Dupa desavirsirea studiilor, se stabileste in 1918 la Bruxelles pe care nu-l mai paraseste, decit pentru scurte perioade, pina la sfirsitul vietii (15 august 1967). Daca primele pinze sint influientate de cubism si abstractionism, in 1922 il intilneste pe Giorgio de Chirico a carui pictura metafizica ii schimba modul de a gindi si tehnica. Activind in miscarea artistica suprarealista europeana de dupa primul razboi mondial, Magritte si prietenii sai stabilesc in perioada 1924-1925 un program suprarealist. Din 1927 se alatura grupului suprarealist parizian condus de André Breton si Paul Eluard, devenind unul dintre principalii reprezentati ai curentului. Ca si alti artisti suprarealisti, Magritte intrebuinteaza in pinzele sale "automatismul", penetrind "ansamblul domeniului psiho-fizic (in care sfera constiintei nu reprezinta decit o parte redusa)" (Breton). Scopul este obtinerea tangibilitatii nesperatului, a absurdului, care poate rasari din asocierea contrariilor, conform cu "intilnirea intimplatoare pe masa de disectie intre o masina de cusut si o umbrela" (Lautréamont). La René Magritte (ca si, mai tirziu, la Dali), fantasticul este o urmare a comportarii neasteptate a obiectelor plasate intr-un spatiu halucinant, creatiile sale avind un caracter protestatar tocmai prin negarea ordinei standardizate a societatii hipermecanizate ("Jocheul ratacit", "Carnavalul inteleptului").

O alta constanta este onirismul, visul avind o importanta egala, daca nu mai mare decit starea de veghe, productiile activitatii psihice oferind "cheia capabila sa deschida indefinit aceasta carte cu multiple adincuri numita om". (Breton)

"Ceea ce se vede pe un obiect este alt obiect ascuns", justifica artistul combinatiile insolite, avind tendinte iluzioniste, halucinante, infatisind lumi stranii, care provoaca spaima si teroare prin revelatia unui "au delà" amenintator.

Titlurile operelor sale participa ele insele la desavirsirea atmosferei picturale. Magritte cauta sa etaleze misterul intrinsec al obiectelor banale printr-o dispunere neasteptata, totul fiind pictat intr-un stil realistic, academic, asemeni pinzelor daliene. Artistul este profund interesat de procesul gindirii si doreste sa anticipeze ideile privitorului, distrugindu-le. De exemplu, elementele naturii se comporta impotriva oricaror legi cunoscute, insa fiecare detaliu al constructiei compozitionale este o reprezentare precisa a modului fizic din natura, in cele mai intime si exasperante detalii ("Oglinda falsa", "Conditia umana I", "Promenadele lui Euclid", "Viata secreta", "Cutia Pandorei").

In 1930, Magritte revine la Bruxelles, dar continua sa participe la expozitiile grupului suprarealist. Experimenteaza diverse tehnici si stiluri (impresionism, fovism), parafrazind picturi celebre (ca de exemplu "Doamna Récamier" de Louis David: un sicriu bizar ia locul personajului ce simbolizase frumusetea suava si senzualitatea).

In anii '50, pictorul realizeaza diverse comenzi, cele mai importante fiind pentru cazinoul Knokke, pentru Muzeul de arte frumoase Charleroi si pentru Palatul Congresului din Bruzelles. In peisaje, interioare si portrete, adopta o tehnica apropiata de hiper-realism ("Marele cerc", "Imperiul luminilor", "Castelul din Pirinei"), in perioada 1950-1965. De asemeni, Magritte realizeaza fotografii suprarealiste, ramase inedite.

Credinta creatorului este ca "facind apel la cea mai mare libertate cu putinta, privitorul poate vedea tablourile mele drept ceea ce sint, straduindu-se asemeni celui care le-a pictat, sa se gindeasca la sens: adica la imposibil".

Referinte: