Am putea continua balansul, urcînd becuri, coborînd trepte, am fi în stare sa ascultam talazurile gri, plesnind gînduri, am scapa de nostalgii galbui, substituindu-le cu o plenitudine neobisnuita... Multe am realiza, daca ni s-ar permite ori chiar am vrea!

Dar totul e mai complicat, ca o trezire prematura a culorilor, serpi tîsnind din prisme, deghizîndu-ne într-un curcubeu urias, ce ne sustine moralul atunci cînd dorim sa murim în ploaie, dansînd un grotesc balet. Trecutul ne soarbe, poate am devenit ceaiuri aburinde, cafea de lux, alcool toropitor, poate ca ne-am scufundat în apa, incapabili de-a aspira la mai mult! Sugem bomboanele nalucirilor, ne prefacem vrednici de mila si suferim, stoici, semnalizînd ca ni-e directia vrednica...

"Pretutindeni, voci!"

Prea multe blocaje, simple placeri incrementîndu-ne deziluziile, prea putine necunoasteri, ni-s ticsite sentimentele, dar nu percepem nimic bun, incitant. Stagnare de otel, lama cu care ne taiem gavanoasele urechilor, dupa ce-am visat cîmpuri de floarea-soarelui ori teritorii abstracte locuite de spiralele chiparosilor, bariera de fonta, scultura moderna, farsa a prostului-gust, altceva nu se întîmpla, am orbit!

Ne agitam inutil, mixînd amintiri, juxtapunem risipiri si spunem ca ni-e cercetarea de pret, imaginam doar puroi, pe care-l deghizam în cuvinte, în sonoritati, în pixeli, în voci stranii, totul nu-i decît o pierdere de timp! Cine sa aiba nevoie de acest climax simulat, de mii de ori, pentru ca experimentul sa corespunda teoriei ce ne pateaza pantalonii? Cine sa ne îndrepte catre prapastie, silindu-ne sa facem o ultima saritura, în gol, dincolo de televizoare si radacini cubice, de statistici plîngacioase si motoare plapînde?

Continuam sa pedalam, sarind peste clape si manete, disipam energie, contribuim la miracolele entropiei, vom fi împaiati sa ne atinga studiosii si sa scrie articole lungi demonstrîndu-ne sanctitatea, vom zace pe marci postale, lînga stampile triunghiulare, alaturi de înscrisuri oficiale, numai astfel vom izbuti sa ne solidificam ratiunea, zahar accelerînd îndulcirea sinuciderilor cu scortisoara sau jeleu!

Am putea fabula non-stop, spînzurati de cabluri ori fugind prin unde radio, am emite pretentii, dorind întietate la morga, sa fim primii examinati de clopote, iarasi studenti, contestati de tamîie, însa mîntuiti de spini... Multe am face, efortul s-ar dovedi zadarnic!

"Si-atunci? De ce se vrea o prelungire a chinului?"

De aceea, stam doar, ordonati ca betele de chibrituri, scaparînd ades, în vreme ce asteorizii se consuma în semineul cosmosului, în timp ce îndragostitii povestesc un extaz diluat, contra cenzurii, e totul prea complex pentru a fi real, doar o proiectie într-un cinema privat, pentru schelete. N-avem viitor, deja l-am aruncat în chiuveta, foetus nedorit, avortat cu placere pe buzele noastre matasoase, cu paiete verzui, nu posedam averi si nici ispite noi, privim aceleasi fotografii ancestrale, mitice, aceleasi scene de circ...

Decolorati, taiati de ghilotina artei, ne oferim capetele pentru un bal mascat, sa aiba stafiile cu ce se costuma, sa speriem oglinzile, lovite de riduri, sa depasim valurile de frig, schimbarile de clima, muzica funebra! Trebuie sa traim, în pofida vicisitudinilor de tot soiul, seminte adorate de masochisti, atît de perversi sa ne iubeasca declinul, trebuie sa supravietuim confuziei, amalgamului de vise, iradierii cu nasteri ratate!

Barierele nu ne permit distractiile ce ne-ar salva de la înec, de la îngretosarea care ne-a cuprins de ani, accidentele nu pot sa ne tempereze pulsul, înlaturînd tahicardie, e totul prea sofisticat în trupurile noastre macerate, razboiul intern ne-a distrus gratia, ne-a rupt orice contact cu exteriorul! Si-atunci, cui sa-i strigam acest mesaj de ajutor, ce sa emitem, din moment ce nu reusim sa exprimam nimic?

"Imaginati-va o alta supravietuire..."

Schizofrenia ni-e aproape, ca o perna pe care ne odihnim paloarea si ridurile, injectiile cu fala nu au avut efectul scontat, sîntem în continuare scaldati de pesimism, tavaliti în faina delirului. Cucuta e neputincioasa, ni s-a spus ca a fost înlocuita cu un gratar pe care putem sa ne aruncam simturile, prajindu-le cu profesionalism, resurse inepuizabile de blestem!

Am putea sa abdicam din rolul de nemultumiti, lipsiti de satisfactii sferice, în care ar pluti inimaginabile dorinte, ar fi totul prea simplu, ca un ritm de toaca... Nu vrem sa sucombam, nu sîntem sobolani urmariti de genialitate, dezlegînd labirint, nu intentionam sa fim mai presus de cifre, de piane, de silabe, în definitiv, aceleasi... Pasii pe care-i desenam pe nisip, tiparind carti citite de limbile oceanului, nu reprezinta decît refugii, salbatice temnite ale neputintei de-a iubi!

Cîta sinceritate strabate universul? Cît de realisti sîntem cînd marturisim greselile, vibrînd de nebunie, iarasi defazati? Ni-e boala prea grea, statuie la care se închina microscoape, ni-e fuga virtuala, nimic din noi nu mai exista acum, în miez de eclipsa!

"Unde-i lumina?"

Am transpirat, însa n-am creat nimic durabil, ne-am diluat între fantasmagorii si prea concrete ispite, ne-am transformat în roboti, slujind noroi, abur al sfîrsitului... Am ascultat de prea multe momîi, incapabili de-a constientiza ce-i important! Ce înseamna aceste rezectii, ce mai conteaza oare?

Prea sofisticate rationamente, fîlfîind în jurul unor volume cartonate, bombe nucleare pentru intelect, nu putem transcede necunoastere, nu avem cum sari peste etape, doar pentru a ajunge cît mai sus, pe un pisc de magii, într-o fosa negativa... Relative ambitii? Universale framîntari? Absente de la un debut al luminii?

Ce anume conteaza, de fapt: o ardere a sensibilitatii, o însanatosire a spiritului, un raspuns pentru toate filosofiile, o revenire la origini, într-un zero infinit? Cine-ar presara claritate definitiva peste noi, facîndu-ne transparenti pe vecie? Naturale concluzii, firesti deziluzii?...

Balansul nu s-a oprit, înca mai vrem urmasi, cu toate ca finalul ni-e tatuat pe retina, acolo unde ar izbucni cea din urma chemare a mortii, una dintre manifestarile active ale divinitatii. Incerte supozitii, pigmentate de biti flasci? Anti-teorii?... Multe s-ar mai putea pretinde, daca am avea libertate totala sau chiar am fi în stare sa traim cu adevarat!

"Nici o sansa concreta..."

Dar totul e numai o utopie, caci de fapt nici nu existam, imaginare constante ale unui comportament aberant, descris în amanuntime de medici psihiatri ori de artisti suprarealisti, electrocutati în zori de sosirea unor clovni, pretinzînd ca i-a trimis cel ce-a fost vestit de crini si a multiplicat icre si firimituri... E totul doar un imens secret, taina a credintei?!

= 16-ianuarie-2007 =