Politetea isi gaseste locul uneori

Politete

Încă de când v-ați luat permisul ați fost învățați de un prieten sau o cunoștință câteva dintre regulile nescrise ale șofatului. Că dați flash-uri ca să-i faceți semn unuia să treacă, sau că mulțumiți cu avariile sunt doar câteva dintre ele.

Mai sunt și chestiile de bun simț, care nu sunt pedepsite prin lege, dar pur și simplu nu se fac. Cum ar fi să mergi ca prostu cu stopul de ceață când e noapte și să ne strici nouă ochii, sau să asculți manele la maxim cu toate geamurile deschise la semafor și să poluezi fonic împrejurimile.

Săptămâna trecută am petrecut mai mult timp în trafic ca de obicei, pentru că UPC și-a mutat sediul în cealaltă parte a orașului și-am fost și pe la munte. În consecință, am văzut câteva chestii din ciclul politețe în trafic, ce m-au surprins.

L-am lăsat pe unul cu un Volvo să schimbe banda la semafor și să se bage în fața mea. În față, nimeni. Când să treacă, semaforul se pune galben, iar el oprește în loc să-l forțeze și-mi mulțumește cu avariile. Dacă n-am trecut eu pentru că l-am lăsat pe el să treacă, n-a trecut nici el.

Am rămas plăcut impresionat.

Lasă un răspuns